Milano: 7 lucruri pe care poți să le faci GRATIS

milanMilano este un oraș accesibil, unde poți ajunge și cu 5 euro, însă acolo lucrurile nu sunt chiar atât de ieftine. Mâncarea, cazarea și intrările pentru unele obiective turistice au prețuri piperate.

Totuși, dacă vrei să te încadrezi într-un buget nu trebuie să te sperii că te vei întoarce cu datorii de acolo. Sunt suficiente lucruri pe care le poți face în Milano fără să cheltuiești vreun euro. Iată lista cu cele 7 lucruri pe care poți să le faci gratis în timpul vizitei tale în Capitala Modei:

1.Bucură-te de un tur al orașului oferit de un localnic

Pontul acesta este valabil pentru orice oraș în care decizi să mergi: alege tururile organizate de localnici. Nu plătești nicio taxa, te bucuri de o experiență autentică și dacă ai fost plăcut impresionat de calitățile ghidului, îi poți oferi la final o mică atenție.

2. Descoperă cultura chineză din mijlocul Europei

chinatown-milano

Chinatown este cu siguranță un cartier al orașului pe care nu vrei să îl ratezi. De când Via Paolo Sarpi a devenit zonă pietonală interzisă mașinilor, e o plăcere să admiri cultura chineză exprimată în stil italian. De-o parte și de alta a străzii zărești restaurante chinezești și magazine cu articole tradiționale.

Cea mai interesantă și spectaculoasă perioadă, în care trebuie neapărat să treci prin Chinatown, este atunci când chinezii sărbătoresc Anul Nou. Străzile sunt pline ochi de oameni care dansează, se bucură și cântă.

3. Vizitează unul dintre cele mai frumoase cimitire din Italia

Cimitero Monumentale este cunoscut pentru mormintele împodobite cu adevărate opere de artă și eleganța cu care au fost construite monumentele din incinta sa. Conceput de arhitectul Carlo Maciachini, cimitirul a avut rolul de a înlocui vechile cimitire mici care se aflau la periferia orașului.

Printre cei care se află îngropați în cimitirul din Milano se află Hermann Einstein (tatăl lui Albert Einstein), Giuseppe Verdi, Giorgio Gaber și Luigi Giussani.

4. Prinde ritmul muzicii în văzul tuturor

Această ”modă” a dansului pe străzile orașului a luat naștere în urmă cu câțiva ani sub formă de protest împotriva crizei și prețurilor ridicate în localuri. Astfel, pentru a rezolva problema distracției, două grupuri de dansatori de tango și folk au organizat aceste petreceri clandestine pe străzile orașului.

Ideea a prins repede și a devenit ușor, ușor o tradiție a orașului. Cele mai populare locuri pentru astfel de petreceri sunt Piazza Affari și curtea Palazzo della Regione.

5. Șapte dintr-o lovitură

sforza-castel

Castello Sforzesco este unul dintre cele mai spectaculoase locuri pe care le poți vizita în Milan. Situat în nordul orașului, acesta a fost construit în secolul XV de Francesco Sforza, Ducele de Milano. Reconstruit între anii 1891 și 1905, castelul este astăzi casa a șapte muzee care pot fi vizitate gratuit în fiecare marți după ora 14 și de miercuri până sâmbătă cu o oră înainte de închidere (adică la ora 17).

6. Ia contact cu divinitatea

Bisericile Santa Maria Annunciata in Camposanto și Sfântul Stefano pot fi admirate pe exterior și interior gratuit în fiecare zi a săptămânii între orele 12.30 pm și 2.00 pm Biserica Santa Maria Annunciata in Camposanto și între 9.00 am și 6.00 p.m Sfântul Stefano.

7. Explorează parte modernă a orașului

porta-nueva

Porta Nuova este noul cartier al orașului Milano unde s-au înălțat zgârie-nori. Situat la mică distanță față de stația Garibaldi, Porta Nuova este potrivită pentru turiștii dornici să descopere partea modernă a Capitalei Modei.

Asigură-te că nu ratezi nicio ofertă, urmărește-ne pe Facebook!

CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s