Dubai sau Abu Dhabi?

abu dhabi

Dubai a reușit să câștige în ultimii ani atenția tuturor turiștilor cu dare de mână și nu numai prin promovarea unui stil de viață opulent, unde luxul este ceva banal și numai extravaganțele mai ies în evidență.

Din urmă pare să îl ajungă Abu Dhabi, noul loc de întâlnire al milionarilor. Între cele două nu se pune problema de rivalitate, însă din ce în ce mai mulți turiști se află într-o dilemă cu privire la alegerea unei destinații dintre cele două.

Totuși, puțin știu că Dubai nu este nici măcar capitala statului din care face parte (Emiratele Arabe Unite), ci doar un pol turistic și economic foarte important pentru regiune. Dacă ne orientăm atenția către capitala Emiratelor, Abu Dhabi, vom descoperi același stil e viața fastuos, însă cu ceva mai multe rețineri în privința turiștilor. Dacă în Dubai nivelul de toleranță al localnicilor față de aspectul, comportamentul și obiceiurile turiștilor europeni este destul de ridicat, în Abu Dhabi lumea este mai rezervată.

Trecând peste aceste aspecte, turiștii aflați în fața unei decizii cu privire la următoarea destinație din Emirate se opresc de obicei la a studia obiectivele turistice pe care le pot vizita în fiecare dintre cele două orașe și la final aleg unul dintre ele. Dacă te afli într-o cumpănă și nu știi pe care dintre ele să le vizitezi, noi îți prezentăm avantajele fiecărui oraș pentru a-ți ușura munca.

DUBAI

Dubai este orașul cu cea mai mare populație din Emiratele Arabe Unite (aprox. 2.5 milioane de locuitori) și se mândrește cu unele dintre cele mai frumoase și înalte clădiri din lume. Cu siguranță, Dubai este locul în care orice dorință poate deveni realitate atâta timp cât îți permiți să plătești un preț considerabil pentru ea.

În orașul superlativelor tronează cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, o adevărată bijuterie arhitecturală ce măsoară 830 de metri înălțime. Și ce poți face într-o astfel de clădire dacă nu să admiri cel mai frumos apus pe care îl poți surprinde în această viață?! De la etajul 124 parcă totul este mai spectaculos: clădirile, fântânile, deșertul și soarele. Bucură-te de o experiență unică și asigură-te că faci cât mai multe fotografii.

Un alt record deținut de o clădire din Dubai este cel al hotelului Burj Al Arab, singurul hotel de 7 stele. Este de prisos să spunem că tot ce este în acel hotel nu se mai găsește niciunde și o noapte petrecută acolo costă cel puțin 1500 de euro.

O altă chestie super tare pe care poți să o faci în Dubai este să schiezi. Doar nu credeai că doar pentru că orașul este înconjurat de deșert și temperaturile cresc alarmant de la o zi la alta dubaienii n-or să se bucure de schi?! În interiorul Mall of  the Emirates, unul dintre cele mai mari centre comerciale din lume, se află o pârtie de schi artificială pe care iubitorii de zăpadă își pot testa abilitățile de schiori. Tare, nu?

ABU DHABI

Abu Dhabi este capitala statului Emiratele Arabe Unite și este orașul cu cea mai mare suprafață din țară. Poate cel mai cunoscut lucru despre Abu Dhabi este faptul că găzduieste una dintre cele mai faimoase și mai superbe moschei din întreaga lume, Moscheea Grand Sheikh Zayed.

Cum Dubaiul are cele două hoteluri de top, trebuia ca și în Abu Dhabi să fie construit un hotel care să egaleze măreția celor două. Emirates Palace, cel mai luxos și cel mai scump hotel din Abu Dhabi, este deschis publicului larg. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu îți dorești să te cazezi acolo, ai oportunitatea să explorezi opulența ce se află în sala principală a hotelului.

Pentru pasionații de mașini și turiștii dornici de adrenalină, Abu Dhabi poate reprezenta paradisul. În Emirate a fost construit Ferrari World, un parc de distracții tematic, situat pe insula Yas, una dintre cele mai populare locuri pentru relaxare.

DUBAI VS. ABU DHABI

Dacă n-ai reușit încă să te decizi și ai vrea să le vezi pe amândouă, vestea bună este că se poate. Orașele sunt foarte apropiate și poți ajunge din unul în altul atât cu taxiul cât și cu autobuzul. Distanța între cele două puncte este de aproximativ 80 de kilometri, iar drumul merită toți banii.

*Sursă foto: Pinterest.

CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s